Bilet Goluri 4 iunie 2018 | Pariem pe amicale și oficiale

Bilet Goluri 4 iunie 2018. Combinăm meciurile amicale, premergătoare Cupei Mondiale, cu partide din Islanda și Irlanda. În total avem un multiplicator total de 8,36. Baftă!

Bilet Goluri 4 iunie 2018 Serbia – Chile

Cu toate că ne-am fi așteptat ca reprezentativa din America de Sud să fie la Mondial, iar Serbia să fie acasă, lucrurile stau fix invers.

Cele două naționale se întâlnesc luni seara, de la ora 21:00 în penultimul meci al Serbiei înainte de Cupa Mondială. Sârbii mai vor juca un amical contra Boliviei după care vor pleca în Rusia.

Chile se prezintă la acest meci după ce a fost învinsă de România, scor 2-3. A fost al doilea scor de acest gen înregistrat într-un amical cu noi. Sud-americanii sunt în continuare fără Sanchez și Vidal!

Ultimul meci jucat de Serbia a fost amicalul contra Nigeriei, câștigat de echipa antrenată de Mladen Krstajic cu scorul de 2-0. 

Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată de-a lungul istoriei scurte a Serbiei. În 2012, tot cu ocazie unui meci amical, europenii reușeau să se impună cu scorul de 3-1. O analizat mai aprofundată a partidei Serbia – Chile o poți găsi AICI.


 Deschide AICI un cont legal la Betano 

 Depune 100 de lei prin card bancar 

 Felicitări! Ai în cont 200 de lei! 

  • Serbia – Chile peste 2,5 @ 2,20
  • Fjolnir – Valur GG @ 1,66
  • Shelbourne – Drogheda GG @ 1,66
  • Italia – Olanda peste 1,5 @ 1,38
  • Curs final: 8,36

Majoritatea din aceste meciuri le poți urmări LIVE, chiar dacă nu sunt transmise în România, pe TV. Vezi AICI cum poți vedea aceste confruntări pe care le-am ales la biletul pe goluri!

https://bilete-pariuri.ro/bonus-pariuri-gratuit-fara-depunere/

Află primul toate ponturile noastre urmărind pagina de Facebook Bilete Fotbal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recenzii
Aflata in Romania inca din 2016, NetBet este una dintre primele case de pariuri din Romania licentiate dupa noile reglementari.
Pariuri speciale extrem de atractive. Tenisul și baschetul sunt tratate la același nivel cu fotbalul. La fel și tenisul!
Cote foarte bune, peste 100 de selecții la fiecare meci de fotbal. Nu e neapărat pentru cei care pariază pe alte sporturi.