Ponturi tenis Wimbledon 13 iulie 2018. Ne-am aruncat o privire și peste meciurile de la Wimbledon, acolo unde suntem în faza semifinalelor și gladiatorii dau totul.
Turneul de la Londra este aproape de final, o să avem parte de o semifinală cu un afiș impresionant, iar în celălalt joc avem parte de doi atleți cu reziletență excepțională.
Ponturi tenis Wimbledon 13 iulie 2018
Anderson – Isner. Cei doi jucători nu mai sunt la prima tinerețe, americanul a ajuns la 33 de ani, în timp ce jucătorul din Africa de Sud are 32. Anderson este pe locul 8 ATP, iar Isner este numărul 10 ATP. La începutul competiției Anderson a avut parte de meciuri mai ușoare, pe care le-a câștigat în minimul de seturi: cu Gombos și cu Kohlschreiber.
Pe parcursul competiției a început să întâlnească adversari mai de calitate, iar rezultatele nu au venit ușor: a dispus de Seppi și Monfils cu 3-1, iar în ultimul joc a trecut de marele Federer cu 3-2, acesta fiind și primul joc câștigat de african în fața elvețianului.
Activează bonusul automat de 500 lei de la Betano și pariezi gratuit pe Wimbledon!
Isner și-a făcut cadou o evoluție aproape perfectă la Wimbledon. A trecut de trei jucători cu același scor de 3-0: Tsitsipas, Albot și Maden. A dispus cu 3-1 în ultimul joc de canadianul Raonic. Iar cel mai greu meci a fost cu Bemelmans. În turul doi s-au întâlnit cei doi, iar Isner s-a impus cu 3-2 la seturi.
Cele 4 pronosticuri tenis de joi
Ponturi tenis Wimbledon 13 iulie 2018
Djokovic – Nadal. După rivalitatea cu Federer, pentru oricare dintre cei doi acesta este cel mai important meci de pe tabloul băieților. Nole a trecut printr-o perioadă extrem de grea, timp de doi ani a fost mai mult accidentat, iar acest lucru este reflectat de poziția în clasamentul mondial (locul 21 ATP) și de jocurile slabe din ultima vreme.
De partea cealaltă. Rafa Nadal a avut și el probleme mari anul trecut (cu accidentările), dar a reușit să treacă cu bine peste acestea. În ultimul joc cu Del Potro a avut parte de un meci infernal, dar Rafa cu ambiția lui caracteristică a reușit să treacă de argentinian cu 3-2. Ambii jucători au pierdut doar câte două seturi la acest turneu, diferența fiind că Nole le-a pierdut în două jocuri. În rest, cei doi și-au dominat total adversarii și au o foame de tenis ca acum patru, cinci ani.
Credem că o șansă mică, în plus, o are sârbul pentru că este puțin mai odihnit și cu poftă mai mare de a câștiga un Grand Slam în acest an. Dar nu trebuie să uitați și de ambiția colosală a spaniolului.
