Pont de cotă 7,69 la România – Chile (nu e fantezilet)

Ne-am permis să mizăm pe un pont bombă la România – Chile, meci amical, programat astăzi, de la ora 17:00 în Austria. 

România arată bine sub comanda lui Cosmin Contra, însă asta nu înseamnă că trebuie să pariem neapărat pe victoria ei ori pe 1X. Chile este mult mai bună ca noi, cu toate că va privit și ea, la fel ca noi, Cupa Mondială la televizor. 

 500 RON bonus automat pentru clienții noi oferit de Betano! Click aici pentru a-l activa! 

Pontul de cotă 8,00 la România – Chile

Am ales să jucăm o cotă de 7,98 la această confruntare amicală. Este un pariu greu, însă nu realizabil. Probabil această cotă ar fi fost mult mai mică dacă Alexis Sanchez și Arturo Vidal evoluau pentru Chile, aceștia fiind accidentați.

Anticipăm o victorie categorică a statului Chile, atât în prima repriză, cât și în a doua. Puteam s-o luăm rău pe coajă la precedentul meci amical cu Chile, disputat în urmă cu un an. Căpitanul Gary Medel a fost eliminat încă din prima repriză, la scorul de 2-1 pentru sud-americani. 

”Tricolorii” au revenit atunci și s-au impus cu 3-2, într-un meci extrem de spectaculos, așa cum credem că va fi și acesta. Analiza completă a meciului România – Chile, plus loturile echipelor le poți găsi AICI.

Chilienii au fost mult mai devastați ca noi de ratarea Mondialului și vor juca foarte agresiv, căutând să marcheze mult mai repede. Noi avem cel mai bun lot la dispoziție, în afară de Chiricheș (accidentat).

În schimb, antrenorul chilienilor, Reinaldo Rueda, va face mai multe teste și va introduce jucători fără prea multe selecții, însă cu o foame mare să intre în grații. Astfel, ne așteptăm ca sud-americanii să fie mult mai ambițioși,

Cotă BOMBĂ România – Chile echipa oaspete câștigă ambele reprize @ 7,98

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recenzii
Aflata in Romania inca din 2016, NetBet este una dintre primele case de pariuri din Romania licentiate dupa noile reglementari.
Pariuri speciale extrem de atractive. Tenisul și baschetul sunt tratate la același nivel cu fotbalul. La fel și tenisul!
Cote foarte bune, peste 100 de selecții la fiecare meci de fotbal. Nu e neapărat pentru cei care pariază pe alte sporturi.