Bilete Goluri 20.05.2018. Două bilete v-am pregătit pentru acest final de săptămână, iar ambele sunt extrem de spectaculoase, la fel cum se anunță și meciurile pe care le-am trecut.

Bilete Goluri 20.05.2018

Începem primul bilet cu unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri ale zilei, așa cum pare pe hârtie. Partida se joacă de la ora 19:00, în ultima etapă din Serie A și le pune față în față pe Napoli și pe Crotone. Echipa românului Vlad Chiricheș a avut un sezon excelent, a marcat 75 de goluri în 37 de meciuri, iar acum, dacă se va impune, va termina sezonul cu 91 de puncte. Însă, Juventus a mers mult mai bine și a obținut 95 de puncte. De partea cealaltă se va afla Crotone, prima echipă aflată sub linia regrogradării.

Ne mutăm în Liga I și mergem la un meci capital pentru FCSB. Dacă CFR Cluj se va încurca în partida cu FC Viitorul, de pe propriul teren, roș-albaștrii sunt obligați să câștige pentru a obține titlul în Liga I. Ne mutăm în play-out, unde, de la ora 17:00, FC Voluntari joacă un meci extrem de important pentru salvarea de la retrogradare. FC Botoșani nu mai e echipa din prima parte a campionatului, astfel că ne așteptăm la puține faze de poartă.


 Deschide AICI un cont legal la Betano 

 Depune 100 de lei prin card bancar 

 Felicitări! Ai în cont 200 de lei! 


Bilete Goluri 20.05.2018

Valencia și Deportivo La Coruna sunt cele care deschid cel de-al doilea bilet al nostru. Echipa lui Florin Andone este deja retrogradată, în timp ce Valencia este sigură de locul al patrulea, indiferent de rezultatul din meciul de duminică. Așadar, va fi un meci cu miros de amical, iar cele două echipe vor fi relaxate, așa că nu ne așteptăm să vedem mai mult de trei goluri. După o scurtă oprire pe Wanda Metropolitano, unde avem din nou un meci fără miză, între campioana Europa League, Atletico Madrid, și Eibar, mergem pe Camp Nou. FC Barcelona dă ultima reprezentație din acest sezon în fața propriilor fani cu Real Sociedad și ne așteptăm să vedem spectacol.

Află primul toate ponturile noastre urmărind pagina de Facebook Bilete Fotbal