Biletul Zilei 14 noiembrie 2019 este este compus din două ponturi pariuri din preliminariile Euro 2020. Am ales duelurile dintre Anglia şi Muntenegru, respectiv Cehia – Kosovo. Pronosticurile pentru aceste meciuri au o cotă totală de 2,34.
Biletul Zilei 14 noiembrie 2019. Anglia – Muntenegru
Anglia este extrem de aproape de a merge la Euro 2020. Se află pe primul loc în grupă, la trei distanţă de al doilea şi la patru de cel de-al treilea. Mai este nevoie să obţină un singur punct din ultimele două partide şi îşi asigură biletele la turneul final european. Principalul obstacol este Kosovo, echipă pe care o va întâlni în ultima rundă. Acest duel s-ar putea să rămână fără miză dacă Cehia se va impune în această seară. De partea cealaltă, Muntenegru are doar trei puncte strânse în şapte meciuri. Împotriva Angliei va disputa ultimul meci dintr-o campanie de calificare ratată încă după primele partide. Faptul că în dreptul golurilor primite stă numărul 15 spune totul despre ce au jucat muntenegrenii până acum. Ar putea avea o tresărire de orgoliu şi ar putea să facă un meci mare, deşi acelaşi lucru şi l-au dorit şi în tur şi rezultatul a fost unul şocant, înfrângere 1-5.
Cota excelentă la Cehia – Kosovo
Al doilea meci de pe biletul zilei 14 noiembrie este celălalt duel din grupa A. Cehia se află pe poziţia a doua, cu 12 puncte după şase runde. Nu trebuie să piardă ca să îşi menţină locul din prezent. Are doar un punct peste Kosovo şi este obligată să obţină minimum un egal. În cazul unei victorii vor obţine şi cehii biletele pentru Euro 2020. Ceea ce îşi doresc să obţină şi kosovarii. Singura variantă pentru ei este victoria, aşa cum au câştigat şi în tur, dar nu este de ajuns. Ultima partidă e în compania Angliei, atunci când Cehia evoluează împotriva Bulgariei în deplasare.