Astăzi vrem să încercăm ceva mai inedit, așa că vin cu o provocare – care este din punctul vostru de vedere cel mai bun ”11” din istoria fotbalului? Poți lăsa un comment la acest articol dacă te simți inspirat 🙂

Mai jos poți vedea ”echipa ideală” din punctul meu de vedere, dar trebuie să înțelegi că este o părere pur subiectivă influențată de faptul că pe anumiți jucători mi-au marcat copilăria și am rămas în minte cu anumite evoluții de-ale lor, în timp ce despre alții doar am citit cât de ”geniali” au fost. 

În poartă l-am pus pe Lev Yashin, singurul goalkeeper din istoria fotbalului care a câștigat Balonul de Aur (1963). Acesta a fost desemnat portarul secolului în 2000 de către FIFA și era poreclit ”păianjenul negru” datorită costumației sale complet negre și a faptului că reușea să scoată mingi imposibile. El a revoluționat poziția de portar datorită stilului agresiv de joc și modului în care organiza defensiva. Yashin a jucat toată cariera la Dinamo Moscova, bifând și 3 prezențe la Cupa Mondială pentru naționala URSS-ului.

Ca fundaș stânga l-am ales pe Roberto Carlos, poate și pentru căîmi amintesc din copilărie execuțiile lui incredibile din lovituri libere. Brazilianul a evoluat pentru Real Madrid între 1996 și 2007, interval în care a câștigat de 3 ori Liga Campionilor. Pe partea dreaptă a apărării am optat pentru Javier Zanetti, jucătorul lui Inter Milan între 1995 și 2014. Atât Roberto Carlos cât și Zanetti se află într-un top 6 al jucătorilor cu cele mai multe evoluții all-time pe locurile 3, respectiv 6, cu peste 1,100 de partide jucate fiecare.

În centrul apărării am mers pe mâna a doi foști jucători ai lui AC Milan și ai echipei naționale a Italiei: Franco Baresi și Paolo Maldini. Primul a jucat la Milan între 1977 și 1997, iar al doilea între 1985 și 2009, deci o perioadă bună de timp AC Milan a fost ”blindată” în apărare (pe Maldini îl puteam include la fel de bine ca fundaș stânga). Nu e de mirare că ”diavolii roșii” au câștigat de 3 ori Liga Campionilor în intervalul în care cei 2 au jucat împreună. De menționat că Maldini a reușit să mai câștige de încă 2 ori Champions League după retragerea lui Baresi. De altfel tricourile celor doi, cu numerele 6, respectiv 3, au fost retrase definitiv odată cu retragerea lor de la echipa de club.

La mijloc am adăugat poate cei mai buni doi jucători din istoria fotbalului, Pele și Maradona, deși la fel de bine îi puteam adăuga în atac. Nu voi mai vorbi despre ei pentru că aceștia nu mai au nevoie de nici o prezentare 🙂 Probabil echipa aleasă de mine va fi considerată prea ofensivă și voi fi ”certat” că nu am inclus măcar un mijlocaș mai defensiv precum Frank Rijkaard,  Lothar Matthäus sau Patrick Vieira, dar la câte opțiuni există în față nu m-am putut abține. Probabil și Platini ar fi meritat un loc în această echipă, dar unde să îl mai bag?

Brazilienii Ronaldinho și Ronaldo i-am inclus de asemenea în echipă deoarece mi-au marcat copilăria și nu aveam cum să îi uit, deși sunt conștient că existau și alte opțiuni. Ronaldinho a impresionat de-a lungul carierei sale prin tehnică și driblingurile incredibile, în timp ce Ronaldo era o adevărată mașină de marcat goluri. Din ”echipa ideală” nu puteau lipsi nici Cristiano Ronaldo și Lionel Messi, cei mai buni 2 jucători ai erei noastre, fiecare câștigător a 5 Baloane de Aur. Există această veșnică discuție ”care dintre ei este mai bun”, dar din fericire, pentru astăzi nu sunt nevoit să ofer un răspuns la această întrebare. Din punctul tău de vedere cum ar arăta echipa ideală?