Favoriți Roland Garros 2 iunie. Meciurile de la Paris au devenit mult mai echilibrate. Doar meciul Simonai Halep cu Andrea Petkovic cotat foarte slab de casele de pariuri. În schimb, celelalte partide au cote decente, după cum vei afla în rândurile de mai jos.

Favoriți Roland Garros 2 iunie Irina Begu – Caroline Garcia

Irina Begu are treabă multă mâine. Pe lângă meciul cu Caroline Garcia, sportiva noastră are și o partidă de dublu, programată la câteva ore după înfruntarea cu numărul 7 WTA.

Cu siguranța, întreaga atenție o are asupra meciului contra sportivei din Spania, pe care a mai întâlnit-o de cinci ori de-a lungul timpului. Bilanțul îi este negativ româncei: 2 victorii și 3 înfrângeri.

Ultima oară când s-au întâlnit cele două sportive a fost acum aproape un an, la turneul de la Bastad. Irina Begu a cedat greu, câștigând primul set la tie-break, însă Garcia le-a câștigat apoi pe celelalte două. 

Favoriți Roland Garros 2 iunie. În precedentu meci, Irina Begu a trecut de Shuai Zhang, o sportivă mult mai bine clasată în clasamentul WTA. Victoria a fost una rapidă: 6-3, 6-4 Partida dintre Begu și Garcia este programat nu mai devreme de ora 14:30, pe ”Lenglen”. 


 Deschide AICI un cont legal la Betano 

 Depune 100 de lei prin card bancar 

 Felicitări! Ai în cont 200 de lei! 

Favoriți Roland Garros 2 iunie 2018:

  • Marin Cilic – Steve Johnson 1 @ 1,24
  • John Isner – Pierre Herbert 1 @ 1,33
  • Irina Begu – Caroline Garcia 2 @ 1,38
  • Daria Gavrilova – Elise Mertens 2 @ 1,36
  • Garbine Muguruza – Samantha Stosur 1 @ 1,30
  • Curs final: 4,02

Majoritatea din aceste meciuri le poți urmări LIVE, chiar dacă nu sunt transmise în România, pe TV. Vezi AICI cum poți vedea aceste confruntări.

Încasează 200 RON acum, fără depunere!