Tebas cere demisia lui Gianni Infantino: „Sistem bolnav”

Javier Tebas, președintele La Liga, a cerut demisia președintelui FIFA, Gianni Infantino, într-un interviu pentru cotidianul italian La Gazzetta dello Sport, afirmând că actuala conducere „distruge industria fotbalului” și că mandatul lui Infantino ar trebui încheiat. Tebas a explicat că, deși consideră că perioada lui Infantino a expirat, sistemul instituțional și sprijinul federațiilor fac dificilă o schimbare.
Oficialul spaniol l-a acuzat pe Infantino și structurile FIFA că iau decizii conform intereselor proprii, fără consultarea restului ecosistemului fotbalistic. Ca exemplu al unei gestiuni discutabile, Tebas a criticat introducerea pauzelor de hidratare la meciuri, pe care le consideră, în multe cazuri, simple pauze publicitare, invocând și faptul că stadioanele din oraşe precum Dallas, Los Angeles sau Atlanta beneficiau de aer condiţionat, ceea ce contrazice necesitatea unor astfel de întreruperi.
Tebas a mai susținut că există „complici activi” şi „complici pasivi” în sistem, adică factori care sprijină sau acceptă deciziile controversate, ceea ce împiedică corectarea practicilor considerate nocive. În paralel, el a lăudat modelul fotbalului spaniol, pe care îl vede ca rezultat al cooperării între cluburi, La Liga şi Federaţia Spaniolă, dar și al unei abordări orientate spre antrenament și sustenabilitate economică.
În privinţa proiectului Superliga, Tebas a apreciat că hotărârile judiciare au consolidat monopolul FIFA şi UEFA, dar a subliniat că aceste organisme ar trebui să folosească poziţia dominantă pentru a colabora transparent cu toate părţile interesate şi pentru a lua decizii prin consens, în beneficiul fotbalului. EFE notează că Tebas a criticat în repetate rânduri FIFA pentru guvernanţa şi deciziile sale sportive şi economice.
