Trump îl propune pe Gianni Infantino pentru ONU după Mondial

La scurt timp după finala Cupei Mondiale 2026, încheiată cu victoria Spaniei împotriva Argentinei (1-0 după prelungiri), Donald Trump l-ar fi contactat pe Gianni Infantino la New York, potrivit relatărilor apărute în presă. Discuţia survine în contextul apropiat în care cei doi s-au afişat în timpul turneului găzduit de Statele Unite, iar relaţia lor a stârnit deja controverse legate de intervenţii ale preşedintelui american în chestiuni fotbalistice.
Sursele consemnează că Trump i-ar fi cerut lui Infantino să atribuie rapid organizarea unei viitoare ediţii a Cupei Mondiale tot Statelor Unite şi, mai surprinzător, ar fi sugerat că îl vede pe acesta drept un candidat potrivit pentru funcţia de secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Ideea intervine în contextul în care mandatul actualului secretar general, António Guterres, se va încheia în decembrie, iar alegerea succesorului urmează să aibă loc până la sfârşitul anului.
Pentru a deveni secretar general, Infantino ar trebui să obţină susţinerea celor 15 membri ai Consiliului de Securitate, inclusiv a celor cinci membri permanenţi cu drept de veto, iar ulterior confirmarea de către Adunarea Generală a ONU. Jurnaliştii notează totodată că, pentru a accepta funcţia, şeful FIFA ar putea fi nevoit să accepte o reducere semnificativă a remuneraţiei, în contextul în care, conform relatărilor, actualele sale câştiguri la FIFA depăşesc 5 milioane de euro pe an.
Rămâne neclar dacă Infantino este dispus să-şi lase mandatul la FIFA, mai ales că realegerea sa la conducerea forului mondial este programată pentru mars 2027, şi dacă Trump a discutat deja oficial subiectul cu leaderul FIFA. De asemenea, observatorii amintesc că rotaţia geografică a Secretariatului ONU ar putea favoriza candidaţi din America Latină sau Caraibe, ceea ce complică o eventuală candidatură a elveţianului de origine italiană.
