Vinicius Jr s-a schimbat radical după Mondialul 2026

Cupa Mondială 2026 s-a încheiat pe 19 iulie, iar imediat după turneu unul dintre cei mai mediatizaţi jucători ai Braziliei şi ai lui Real Madrid, Vinicius Junior, a apărut cu o înfățișare schimbată radical. Fotbalistul, evaluat de piaţă la aproape 150 de milioane de euro, a fost surprins de fani într-un alt registru estetic, ceea ce a generat numeroase reacţii pe rețelele sociale.
Conform informațiilor apărute în presa braziliană, Vinicius Jr. ar fi trecut printr-o procedură de armonizare a bărbiei la o clinică din Goiânia, efectuată de dermatologul Dr. Alessandro Alarcão. Intervenția, menită să ofere o definiţie mai pronunțată conturului facial, a fost evidențiată de fotografiile recente care au circulat în media internațională.
Noua fizionomie a atacantului a stârnit uimire online. Pe platforma X (fostul Twitter) şi în alte colțuri ale internetului, suporterii au comentat intens transformarea, unii spunând chiar că nu-l recunosc. Jurnaliştii citează şi publicaţii internaţionale care au remarcat schimbarea vizibilă după procedură.
Vinicius Junior a venit la Mondialul 2026 cu rol de lider în echipa Braziliei condusă de Carlo Ancelotti. El a încheiat competiţia ca principal realizator al Selecao, cu patru goluri şi o pasă decisivă, dar visul unei performanţe de excepţie s-a terminat în optimile de finală, când Brazilia a fost învinsă de Norvegia, într-un meci în care Erling Haaland a avut un rol decisiv.
Turneul s-a încheiat cu finala dintre Spania şi Argentina, câştigată de europeni după 120 de minute, iar marile vedete mondiale vor reveni treptat la cluburi începând din august, când se reiau competiţiile de top din Europa.
